top of page
  • Writer's pictureInteractions

Vino în clubul Maggi!

Interactions a lansat împreună cu Nestle Clubul Maggi, dedicat celor care au în comun pasiunea pentru gătit. Membrii au acces la conținut și promoții exclusive, au posibilitatea să interacționeze pe teme culinare și să câștige premii.

La doar câteva zile de la lansare, Clubul Maggi are peste 1300 de membri, peste 900 de rețete trimise de participanți și aproape 2500 de comentarii pe rețetele existente. Echipa Interactions, în calitate de agenție specializată în CRM și comunicare digitală, va gestiona funcționarea efectivă a clubului și procesul de comunicare cu membrii pe tot parcursul campaniei.

“Sunt foarte mândru că, fără a avea o campanie activă de comunicare, am reușit prin intermediul unei strategii bune și a unei inițiative relevante pentru consumatori să avem, într-un timp atât de scurt, rezultate foarte bune. Sunt cele mai bune cifre pe care le-am văzut vreodată pe un site lansat de mai puțin de o săptămână.”, a declarat Adrian Alexandrescu, Managing Director Interactions. “Și de această dată, principala provocare în crearea unei comunități online în jurul unui brand a fost, în primul rând, găsirea unei propuneri relevante pentru consumatori. Suntem recunoscători că avem șansa de a lucra pe unul dintre primele cluburi brand-endorsed din domeniul culinar, iar începutul foarte bun ne face să fim optimiști referitor la rezultatele pe termen lung”, a completat Alexandrescu.

Scopul Clubului Maggi este loializarea consumatorilor curenți și totodată atragerea de noi pasionați de rețete culinare.

“Comunitatea de consumatori www.maggi.ro va beneficia de o atenție deosebită din partea echipei noastre, primind în permanentă noutăți despre produsele Maggi, sfaturi culinare utile și promoții care li se adresează în exclusivitate”, a declarat Alina Dragomir - Senior Brand Manager, Nestle.

“Suntem evident fericiți că avem aceste rezultate la scurt timp după lansare; este încă o dovadă că inițiativele din zona CRM funcționează. Mai ales însă, ne bucurăm că prin intermediul Clubului Maggi vom reuși să oferim consumatorilor noștri o modalitate prin care fidelitatea lor este răsplătită”, a adăugat Isolda Zăvoianu, NHW & CRM Manager, Nestle.

Din partea Nestle, echipa de proiect este alcătuită din Isolda Zăvoianu - NHW & CRM Manager, Raluca Boboc - Direct Marketing Specialist, Alina Dragomir - Senior Brand Manager, Adina Stan - Assistant Brand Manager, Mihaela Mihalache - Junior Brand Manager și Oana Mirică - Junior Brand Manager.

Din partea Interactions, echipa de dezvoltare este formată din Adrian Alexandrescu - Managing Director, Andrei Pop - Head of Technical Department, Cătălina Ilie - Web Designer, Răzvan Rădulescu - Web Designer, Andreea Stan - Account Manager, Adriana Postescu - Account Executive și Denisa Armasu - Head of Creative Department.

Clubul Maggi se desfășoară pe site-ul www.maggi.ro, un alt proiect Nestle dezvoltat în parteneriat cu Pleon Graffiti (conținut, concept) și Interactions (dezvoltare, strategie de implementare online și mentenanță).

Interactions este o agenție de comunicare interactivă, specializată în servicii de e-CRM: dezvoltare de strategie, servicii creative, implementare și administrare de campanii de relaționare cu consumatorii, web development și analiză / interpretare de date.


4 views0 comments
bottom of page