Chiar dacă bugetul de marketing e limitat, asta nu înseamnă că nu poţi combina măsurile de promovare plătită cu idei care să genereze în mod organic word of mouth şi să crească reach-ul. Cum implementezi această teorie care sună bine?
Deschidem lista cu 3 idei de promovare organică a conţinutului tău, iar ea poate fi oricând completată de către oricine vrea să adauge o idee:
Foloseşte tehnici SEO
Dacă blogul companiei joacă un rol esenţial pentru promovarea companiei, trebuie să-l aliniezi la cerinţele SEO, ca să performeze mai bine. Aşa va avea mai multe şanse să apară în căutările utilizatorilor. Dacă nu ai deja instalat un plugin de SEO pe platformă, ia în calcul câteva sugestii:
Alege o expresie-cheie şi repet-o în 2% din text, astfel încât ea să se regăsească o dată la 2-3 paragrafe şi neapărat în primul;
Include expresia-cheie în titlu şi formulează-l din cel puţin 5 cuvinte, preferabil în limita a 60 de caractere;
Nu scrie paragrafe lungi şi delimitează ideile prin subtitluri formatate cu H2;
Din momentul în care ai publicat articolul, nu-i schimba URL-ul;
Include link-uri externe şi interne, dar nu asociate direct cu expresia-cheie;
Reinterpretează influencer marketing
Chiar dacă influencer marketing e asociat de obicei cu bugete mari de marketing, există câteva alternative în care poţi atrage un influencer de partea ta, chiar şi fără un fee prestabilit.
Întâi, caută un blogger sau un vlogger cu autoritate care să fie relevant brand-ului tău şi care să promoveze la rândul său valorile ce stau la baza acestuia. După identificare, iniţiază o interacţiune care se poate încheia printr-o menţiune cost-free, cu câteva idei:
Citează-l într-un material al tău, introducându-l în mod natural în text, şi trimite-i această menţiune ca un ice breaker spre o posibilă colaborare; e posibil ca şi el să fie un fan al brand-ului şi această relaţie să aibă la bază mai mult decât ego bait;
Oferă-te să scrii un guest article pe platforma lui - propune-i această idee într-un mod structurat: cu motive întemeiate, idei de topicuri, plan de dezvoltare dar şi cu beneficiile pe care le poţi aduce cu această intervenţie; planul poate funcţiona şi invers: invită-l să preia un cont de social media sau un blog al companiei pentru un interval scurt de timp;
Intervievează-l pe o temă relevantă atât pentru brand-ul tău cât şi pentru activitatea lui; vei avea şanse mari să dea şi el share la material;
Search box
Google s-a dezvoltat masiv în ultimii ani, iar astăzi are poate recunoaşte anumite formulări, dincolo de expresia-cheie. Asta îi permite să identifice întrebări punctuale de tipul “Cum/ ce/ când” şi să ofere cel mai potrivit răspuns într-o casetă numită search box, selectată ca cel mai relevant text la căutarea utilizatorului.
Ca să-ţi formulezi răspunsul astfel încât să ai mai multe şanse să apari în search box, alege teme cât mai specifice şi structurează textul astfel încât primul paragraf să fie un rezumat al explicaţiei dezvoltate în articol. Tehnicile de perfecţionare a textului ca să devină un search box sunt complexe şi ţin în special de formatarea textului dar şi de abilitatea de a oferi informaţii cât mai explicative şi concise.
Încheiem recomandările cu încurajarea să nu te rezumi la promovarea organică. Dacă un tip de conţinut performează bine pe blog, nu ezita să-i acorzi şi un buget de marketing pentru a atinge un număr chiar şi mai mare de potenţiali consumatori.