top of page
Poza scriitoruluiInteractions

Interactions în Top 10 Agenții Digitale

Primele zece agenții de interactive au rulat bugete cumulate de aproape 7 milioane euro în 2009, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe. Chiar dacă cele mai multe dintre ele au avut profituri de numai câteva mii de euro, nici una nu a înregistrat pierderi.

Agenția de marketing interactiv iLeo, parte din grupul Leo Burnett, a realizat cea mai mare cifra de afaceri în 2009: 1,3 milioane euro, în creștere cu 25% față de anul anterior. iLeo a obținut și cel mai mare profit din categorie, 255.000 euro, fiind una din cele două agenții de interactive care au raportat profituri de peste 100.000 euro. Printre clienții din 2009 ai agenției s-au numărat GE Money, StarBev, Petrom, Prigat, Procter&Gamble și Zapp.

Agenția independentă Senior Interactive a avut anul trecut o cifră de afaceri de 1.080.000 euro, în scădere cu 12%, și un profit de 11.000 euro. Senior Interactive a lucrat cu Heineken, Wrigley’s, GSK, Renault și Orange.

A treia clasată în funcție de cifra de afaceri a fost agenția New Media, parte din The Group. Spre deosebire de celelalte agenții din categoria interactive, New Media este specializată în primul rând pe media planning&buying, și nu pe strategie, creație și web development. Agenția a avut o cifra de afaceri de 1.028.000 euro, în creștere cu 55% față de 2008, și un profit de 6.500 euro.

MRM Worldwide, agenția digitală a grupului McCann, a facturat în 2009 de 875.000 euro, în creștere cu 16%. Profitul s-a apreciat la 99.000 euro, de la 78.000 euro, în 2008. Printre clienții MRM Worldwide s-au numărat Coca-Cola, Vodafone, Microsoft și Cadbury.

Agenția HyperActive, achiziționată la sfârșitul lui 2009 de grupul Lowe, a raportat una din cele mai mari creșteri în cifra de afaceri, anul trecut: 47,5%, până la 587.000 euro. HyperActive a obținut un profit de circa 4.000 euro, față de pierderi de 27.000 euro, în 2008. Printre clienții agenției s-au numărat ING Bank, Farmaciile Dona, Orange și Avon.

Agenția independentă Webstyler a realizat anul trecut afaceri de 579.000 euro, în scădere cu 35% față de 2008. Profitul agenției a fost de aproximativ 4.000 euro, după ce în anul anterior atinsese un nivel record, de 255.000 euro. Webstyler a lucrat pentru Nokia, Timișoreana, Sensiblu, Millennium Bank și Țiriac Auto.Kinecto, parte din grupul Tempo, a raportat în 2009 afaceri de 565.000 euro, în scădere cu 8%, și un profit 110.000 euro. Printre clienții Kinecto de anul trecut s-au numărat Avon, LG Electronics, Nestle, Bancpost, Petrom și BAT.

Agenția independența Green Pixel a realizat în 2009 o ușoară creștere a cifrei de afaceri, de 1,3%, până la 311.000 euro, și un profit de 2.500 euro. Printre clienții Green Pixel s-au numărat Vodafone, Sanoma Hearst, Tarom, Rompetrol și ING Asigurări.

Lansată abia la începutul lui 2009 de către Adrian Alexandrescu, fost manager la OgilvyOne, agenția Interactions a intrat în clasamentul primelor 10 agenții după cifra de afaceri, cu rulaje de 308.000 euro și un profit de 42.000 euro. Interactions a lucrat pentru clienți precum Maggi, Nescafe, Mega Image și Groupama. Agenția de strategie, dezvoltare și design web Navidoo, parte din The Group, a avut afaceri de 297.000 euro, în creștere cu 59%, și un profit de 20.000 euro, relativ constant față de 2008. Printre clienții Navidoo s-au numărat Cosmote, Ursus, Ikea și Citroen.

12 afișări

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page