top of page
  • Poza scriitoruluiInteractions

Internship @INTERACTIONS

Salut, sunt tot eu, Marco de la INTERACTIONS. Din moment ce soarele a cam apus peste experiența mea ca intern la agenție, mi se pare corect să spun câteva cuvinte despre cum mi s-a părut și despre ce am învățat. Așa că acest ,,review” al experienței mele o să ia forma unui mic eseu necenzurat, fără limbaj licențios, ci mai degrabă folosind limbajul generației mele, meme-urile.


Trebuie să recunosc. Să las calculatorul și ieșirile zilnice pe afară părea o schimbare radicală. N-aș fi zis că o să mă obișnuiesc așa de repede. Dar, după primele câteva zile petrecute la INTERACTIONS, nu mi s-a mai părut greu să amân întâlnirea cu Fall Out New Vegas.





Nu numai adulții, dar și adolescenții se sperie când aud cele 4 cuvinte atât de des rostite de părinți: 9 to 5 job. Din fericire, la mine a fost mai mult un 10 to 4 job. Stați liniștiți, clienți, pe colegii mei ii găsiți până la 6.









Când mi s-a spus că urma să lucrez la un proiect numit ,,Brands we love for teens”, nu prea eram sigur care era șpilul. Eu credeam că urma să îmi petrec următoarele două luni spălând vase și făcând cafele. Nu a fost nevoie. Avem aparat de cafea. Așa că mi-am luat în primire proiectul. Iar BWL (for teens) a fost o modalitate perfectă de a îmi arăta creativitatea și ideile (cu ajutorul echipei de creație, of course).


Știu că ai câteva întrebări, dar aici sunt să răspund la toate.

1. Cine este acel băiat și de ce este atât de chipeș? Acel băiat sunt eu, iar secretul meu este…că mănânc pufuleți.

2. Nu aveai plete în comunicatul anterior de presă? Ba da, chiar aveam. Din fericire(not), am decis să mă tund.

3. Alexandrescu se aseamănă cu Iron Man? NU. Deși…amândoi au o echipă puternică alături.











Mă consider norocos din multe puncte de vedere. Unul dintre ele e că în astea două luni am avut-o pe Andreea. Nu cred că e zodia Gemeni, dar la fel de mult cum m-a îndrumat și mi-a dat o grămadă de sfaturi bune, mi-a și atras atenția când „amânare” scria pe fruntea mea și Reddit pe ecranul calculatorului.







Ca să termin lauda Andreei, ea are și un simț de observație mai pronunțat. Să fiu sincer, nu am observat că Decathlon mi-a apreciat postarea de Brands We Love for Teens. A fost o surpriză când un brand atât de mare a dat like unui puști de liceu. Mindblowing, truly.













Să fie clar, dacă ești delivery boy la Uber X sau ajuți lumea când li se blochează cardul de credit, mad respect. Dar pentru mine, cel puțin, internshipul la INTERACTIONS a fost fix ce trebuia. M-a învățat o grămadă de lucruri folositoare. Și m-a și ferit de kilometrii pe care ar fi trebuit să îi parcurg în caniculă, livrănd mâncare chinezească.

Welp, cam asta a fost tot. Această oportunitate a fost unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-a întâmplat vreodată, chiar dacă sună cam corny. Am cunoscut o groază de oameni incredibili, m-am simțit că fac parte din ceva important, dar cel mai presus (cheesy alert) a fost că am învățat nu numai cum este să ai un job în publicitate, dar cum este să ai un job în general.

Chiar dacă toată lumea din agenție m-a ajutat într-un fel sau altul, vreau să le mulțumesc în special anumitor persoane. Și ca să continui tradiția lor din agenție cu diplomele, aș nominaliza măcar virtual:

– Diplomă You’re the boss pentru Adrian Alexandrescu. Îți mulțumesc că mi-ai dat această oportunitate, că nu m-ai lăsat să lenevesc și m-ai pus la treabă.

– Diplomă You’re my homie pentru Dan, care m-a făcut să gândesc outside the box, mi-a dat o groază de sfaturi și pentru că, indiferent de cât de abstracte erau ideile mele, mereu m-a privit ca egalul lui.

– Diplomă Momma Bear pentru Andreea, care m-a ghidat și de la început și până la sfârșit (și pentru cartea despre publicitate pe care mi-a dat-o).

– Diplomă Zen Copywriter pentru Diana, pentru că mereu a fost înțelegătoare și a avut încredere în mine pentru fiecare BWL.

– Diplomă Stăpânul imaginilor pentru Sebi, în lipsă de buget de o nouă pereche New Balance pentru colecție. Pentru că m-a ajutat să îmi pun ideile în practică și pentru că mi-a făcut cinste cu Mc. Thanks, bro.

– Diplomă În viață tre’ să te mai și distrezi pentru Adrian, care mi-a sugerat o tonă de filme bune și de referință.

– Iar ultima diplomă, dar de departe nu cea din urmă, Diploma Școala vieții pentru Vlad, pentru că atitudinea lui m-a ajutat să fac lucrurile pe cont propriu și să nu mă mulțumesc cu produse mediocre.

+ toți ceilalți din agenție, pe care mi-ar plăcea să îi menționez dar cam rămân fără rânduri, sorry.

That’s all, folks.

PS: Colecția Summer 2018 Brands We Love for Teens made by Marco comin’ right up iar ca să descoperi brand-urile din spatele vizualurilor, intră pe pagina de Facebook Interactions.

4 afișări0 comentarii
bottom of page