top of page
Poza scriitoruluiInteractions

Telekom automatizează procesarea comenzilor online printr-un RPA



Smart WiFi este echivalentul clasicului internet fix, prin cablu. De data aceasta, utilizatorii îl pot instala imediat, direct la priză. Ce-ar fi dacă n-ar trebui să aştepţi nici reprezentantul de vânzări să realizeze comanda? Un produs inovator merită o soluţie tehnologică la fel de vizionară. De aceea, Telekom în colaborare cu INTERACTIONS au dezvoltat un proiect RPA (Robotic Process Automation) care preia comenzile pentru Smart WiFi. Scopul acestui robot este de a centraliza comenzile în sistemul intern Telekom, fără intervenţie umană, cu 0% erori.


Capabil să capteze date, să le evalueze şi să identifice informaţii incomplete, RPA-ul înlocuieşte cu succes o parte din munca reprezentanţilor de vânzări, oferindu-le acestora oportunitatea să se concentreze pe task-uri mai puţin repetitive şi să acorde mai multă atenţie clienţilor. Până în prezent, RPA-ul Telekom a desfăşurat peste 65 000 de acţiuni, fără nicio eroare. Sarcina sa principală este să filtreze, să valideze şi să transfere solicitările online astfel încât lista finală de clienţi să fie optimizată, fără nevoia de verificări ulterioare. Astfel, robotul este capabil să preia sarcini umane, să proceseze date în format structurat, să lucreze continuu şi să genereze rezultate de o acurateţe foarte mare.


“Smart WIFI este un produs care a revoluţionat piaţa de telecom. Şi, ca urmare, ne aşteptăm să genereze un număr mare de comenzi. Această planificare a dus la nevoia de a procura o tehnologie competitivă, care să garanteze că nu vor exista blocaje în timpul comenzilor. Tehnologia RPA automatizează cel puţin o parte a procesului de business. Acest lucru simplifică responsabilităţile colegilor din vânzări online, care se pot concentra ulterior pe latura calitativă, şi nu cantitativă a activităţilor lor. Această simplificare internă se traduce printr-o atenţie sporită şi printr-un timp de răspuns mai rapid către client”, explică Gabriel Trăistaru (Digital Director Telekom).


“Beneficiile acestui robot sunt semnificative. O muncă umană de 20 de minute este redusă la doar 2 minute. În plus, programul rulează 24/7 fără pauză şi are rată de eroare 0%. Am implicat în acest proiect seniori cu o experienţă tehnică remarcabilă, iar rezultatul este un RPA fără bug-uri, care poate completa un proiect de anvergură cu succes, aşa cum este cel al internetului instant, la priză”, completează Camelia Creţu (Account Manager INTERACTIONS).


7 afișări0 comentarii

Comments


bottom of page